Cele mai bune carti de dragoste

romane iubire
Probabil de la Valentine’s Day se trage, sau pe timp de iarna lumea se gandeste (dedica) mai mult dragostei, insa vad ca ajungeti multi aici pe blog in cautarea unor carti de dragoste.
Ca sa va fac cautarea mai usoara, pun la un loc cateva dintre cartile de dragoste recenzate pe Cafea cu taifas.
Sa incepem cu Luni de fiere, care aveti grija, nu e deloc una din povestile clasice siropoase. Din contra, lasati la o parte orice pudoare, pentru ca e plina de scene pornografice pe care unii le-au considerat extreme. Eu o privesc insa ca pe o carte de dragoste, care surpinde dilema cuplului contemporan, atractia puternica, sexualitatea, dependenta reciproca dusa pana la un grad care face ca dragoste sa se transforme ulterior in ura. Da, nu e pentru oricine, insa v-o recomand.

 
Mai light, dar tot la fel de pasional, stau lucrurile in Ratacirile fetei nesabuite a lui Vargas Llosa, povestea unui baiat bun, un pic cam masochist ce-i drept, care alearga timp de patru decenii dupa o fata nesabuita. Nu e un roman cu happy end, insa in cele din urma dragostea triumfa, ca si regretele unei vieti irosite. Avem un roman profund, psihologic, dar si o carte de atmosfera, cu o interesanta descriere a oraselor in care se consuma dragostea celor doi: Lima, Paris, Londra si Tokio.
O iubire traita cu o intensitate care o transforma in obsesie. O atmosfera apasatoare pe care o vei resimti cu siguranta la un moment dat. O iubire consumata partial, pornita de la o simpla atractie, un simplu joc, de la o serie de partide de sex intr-un apartament ascuns de ochii logodnicei. O pustoaica care asteapta mult mai mult, dar care este abandonata la un moment dat si care are puterea de a merge mai departe si de a se razbuna. Merita sa cititi si Muzeul inocentei.
Iubirea dintre un adolescent si matusa sa, impletita cu o serie de istorioare hazlii ale unui talentat condeier al vremii, fac din Matusa Julia si condeierul o carte de dragoste placuta si extrem de relaxanta.
Despre dragoste si alti demoni surprinde o poveste de dragoste in atmosfera incarcata de misticism a secolului al XVIII lea. Pe multi ii va captiva iubirea imposibila dintre un preot, unul din bratele Inchizitiei si o tanara posedata de demoni (sau de dragoste?).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Insomnii de Irina Binder

Site-uri de unde poți să descarci CĂRȚI PDF GRATIS

FOAMEA DE KNUT HAMSUN